Primul ajutor în cazul Intoxicaţiilor accidentale profesionale 3

În funcție de natura agentului toxic şi de modalitatea sa de a acţiona asupra organismului se diferențiază diagnosticul şi tratamentul de urgenţă.

Intoxicaţii cu substanţe toxice care acţionează asupra respiraţiei, prezență redusă a  oxigenului.

Substanţele toxice care produc intoxicații ducând la oprirea respiraţiei prin acţiunea la nivelul sângelui sunt: oxidul de carbon, derivații ale nitriților, hidrocarburi, diverși oxizi și/sau  alți compuși având ca bază cianurile.

       Cea mai comună intoxicație în această categorie este cea care are la bază oxidul de carbon 

       Semnele comune în cazul unor forme ușoare ale intoxivației  sunt durerile de cap, greaţă, câteva vărsături, slăbiciune generală, tendinţa la ameţeală;

În genereal după scoaterea intoxicatului la aer curat, eventual inhalarea de oxigen suplimentar,aceste manifestări dispar. Pentru formele mai grave manifestările de acest tip pot persista și câteva zile. În cazuri extreme se constată o creștere a ritmului respirator și eventual o rigiditate musculară. Poate surveni pierderea vieții accidentatului prin intrarea ăn stop cardio-respirator datorită modificărilor de compoziție a sângelui la nivelul globulelor roșii cu stare de asfixie

           Organizarea intervenției de prim ajutor constă din:

• scoaterea intoxicatului din mediul contaminat - obligatoriu;
• așezarea intoxicatului în poziție culcat și asigurarea unui confort termic minim;
• dacă este nevoie, se face respiraţie artificială
• administrea de oxigen, chiar şi după revenirea respiraţiei normale;
• transportul de urgenţă la unitatea medicală cea mai apropiată ;
• transportul intoxicatului se face numai după ce şi-a revenit. 

       Celelate substanțe care pot produce intoxicații în această categori dau efecte mai grave. 
Astfel substanţele methemoglobinizante (derivați ai nitriţiilor, hidrocarburilor ciclice, derivați ai aminoacizilor, esterii azotici, oxizii de azot, combinații ai hidrogenul - cu arsenic) pot produce intoxicaţii şi pe cale respiratorie şi pe cale cutanată.

În aceste cazuri semnele intoxicaţiei sunt: coloraţie albastru-cenuşie a pielii şi în special a buzelor, dureri de cap, ameţeli, tulburări de vedere, stare confuzională, pierderea cunoştinţei. Trebuie avut în vedere că aceste semne apar mai târziu complementar altor excitanți ai sistemelor de organe.

În cazul compuşii cianici (acizi, cianuri) semnele intoxicaţiei sunt o iritaţie resimțită în fundul gâtului urmată de senzaţia de sugrumare, salivă abundentă, dureri puternice de cap, valuri de căldură, ameţeli iar la o expunere puternică se degenerează în pierderea cunoştinţei, stop cardio-respirator şi stop cardiac. 

Acțiunile de prim ajutor trebuie să se desfășoare, imediat, din primele faze ale intoxicației și într-un ritm alert:

• scoaterea intoxicatului din mediul contaminat - obligatoriu;
• dezbrăcarea accidentatului şi spălarea pielii cu o soluție de apă şi săpun, până la îndepărtarea totală a substanți toxice de pe piele
• respiraţie artificială şi oxigenoterapie;
• administrarea repetată, la interval de 5 minute, a nitritului de amil sau de nitrit de propil ,(material textil imbibat cu această substanță plasat în dreptul căilor respiratorii);
• transportul de urgenţă la unitatea medicală cea mai apropiată ;

ATENȚIE !!! Pentru scoaterea accidentatului din mediul toxic, se va utiliza echipament de protecţie.

Primul ajutor în cazul Intoxicaţiilor accidentale profesionale 2

În funcție de natura agentului toxic şi de modalitatea sa de a acţiona asupra organismului se diferențiază diagnosticul şi tratamentul de urgenţă.


Intoxicaţiilor cu substanţe toxice având acţiune predominantă asupra sistemului nervos central 

Pot fi identificate trei grupuri de substanțe a căror acțiune se manifestă asupra sistemului nervos

In primul grup intră substanţele: benzenul şi omologii acestuia, tetraclorura de carbon, bromura sau clorura de metil, alcoolul (etilic, metilic, amilic), bioxidul de carbon a căror acţiune produce stări ebrio-narcotice (asemănătoare beţiei alcoolice) care în cazuri grave duc la pierderea cunoştinţei şi la extrem până la pierderea vieţii.

           
Semnele specifice acestui tip de intoxicație sunt lipsa de coordonare a mişcărilor, a mersului, dureri de cap, euforie, ameţeli, iar expunerea continuare duce la efecte precum: tremur al feței - în special buze, tulburări de vedere, greutate în vorbire, lăcrimare, tuse cu caracter spastic, greaţă, vărsături, somnolenţă, convulsii. În cazuri extreme poate degenera ducănd la pierderea vieții.

            Organizarea intervenției de prim ajutor constă din:

• scoaterea intoxicatului din mediul contaminat - obligatoriu;
• dezbrăcarea accidentatului şi spălarea pielii cu o soluție de apă şi săpun, mai ales dacă substanța toxică este lichid volatil care poate pătrunde prin tegumente: alcoolul metilic, fenolul etc.;
• respiraţie artificială şi oxigenoterapie, la nevoie;
• transportul de urgenţă la unitatea medicală cea mai apropiată ;
• este necesar ca accidentatul să fie menţinut în condiţii de temperatură constantă între 18–20 °C.

În al doilea grup sunt prezenți compuşii organici ai plumbului (oxizi, pulberi de metal), plumb tetraetilic, bromura de etil, cadmiul, compuşii organici ai staniului, nichelul carbonil lichid        În aceste cazuri apare encefalopatie toxică.

Semnele acestui tip de de Intoxicațiesunt delir, agitaţie, mişcări exagerate, tremurături, convulsii, comă.

            Organizarea intervenției de prim ajutor constă din:

• îndepărtarea accidentatului din mediul contaminat - obligatoriu;
• schimbarea hainelor de lucru şi spălarea pielii cu o soluție de apă caldă şi săpun;
• instituirea respiraţiei artificiale, dacă este posibil;
• transportul de urgenţă la o unitate medicală.

În al treilea grup de substanţele precum insecticidele (DDT, etc), raticide, combustibili utilizaţi pentru motoarele cu reacţie şi rachete, unele explozibile au acţiune asupra sistemului nervos ducînd la convulsii și/sau manifestări epileptice sau comă.

Apariția unor semne de excitabilitate crescută. ameţeli, dureri în muşchi care preced contracţiile involuntare ale extremităţilor, dureri ale cefei, tremurături sunt caracteristice acestui tip de intoxicație.

            Organizarea intervenției de prim ajutor constă din:

• se iau măsuri pentru ca intoxocatul să nu se accidenteze datorită mişcărilor dezordonate pe care le face în timpul crizei convulsive;
• înlăturarea eventualelor obstrucții în cale unei respirații facile;
• se încearcă deschiderea gurii şi fixarea (călușarea) unui obiect, de regulă, moale;
• schimbarea hainelor de lucru şi spălarea cu o soluție de apă şi săpun (mai ales în cazul intoxicaţiilor cu insecticide, fungicide); 
• respiraţie artificială şi administrare de oxigen, dacă este posibil;
• respectarea pe cât este posibil a unor condiţii de temperatură constante, între 18–20°C; 
• transportul de urgenţă la o unitatea medicală.

Primul ajutor în cazul Intoxicaţiilor accidentale profesionale 1

În funcție de natura agentului toxic şi de modalitatea sa de a acţiona asupra organismului se diferențiază diagnosticul şi tratamentul de urgenţă.

Intoxicaţia cu substanţe iritante

            

            S-au identificat un număr mare de substanţe care pot produce asupra organismului fenomene de iritaţie, ce se pot manifesta asupra căilor aeriene superioare, pneumonie toxică ducând chiar la edem pulmonar acut.

           Pentru exemplificare oxizi de sulf, oxizii de azot, hidrogenul în diverse combinații, sau beriliu, cadmiu, acid cromic, mangan, benzină care pot genera diverse stadii de pneumonie chimică.

            Semnele intoxicaţiei sunt iritaţie a căilor respiratorii superioare - strănut, tuse, jenă în respiraţie, sufocare, dureri de cap, jenă în înghiţire, pentru cazuistica ușoară. În schimb în  intoxicaţiile acute grave instalarea edemului pulmonar acut sau a pneumoniei chimice se poate face rapid, dar există și cazuriîn care se manifestă o fază de latenţă (de vindecare aparentă) ce poate dura ore sau chiar zile. Din păcate există situații ăn care în cazurile grave intoxicatul poate să expectoreze o spută colorată, are extremitățiile: mâinile şi picioarele reci şi se sufocă.

            Întotdeauna măsurile de prim ajutor sunt constituite de:

• scoaterea intoxicatului din mediul toxic - obligatoriu. 
• dezbrăcarea intoxicatului şi spălarea pielii, dacă situaţia o permite;
• instilarea nazală a unei soluţii de bicarbonat de sodiu şi dacă este posibil gargară cu aceeaşi soluţie;
• dezobturarea căilor respiratorii superioare, dacă este necesar;
• administrarea de oxigen sub presiune, dacă este posibil;
• repaus absolut;
• evitarea condiţiilor care uşurează apariţia edemului pulmonar acut (efortul);
• transportul de urgenţă al accidentatului la unitatea medicală cea mai apropiată.

            Căldura şi repausul sunt cerinţe majore, orice condiții care induc solicitări suplimentare cresc nevoia de oxigen a persoanei intoxicate.

ATENȚIE !!! Cei ce acordă primul ajutor trebuie să fie echipaţi cu mijloace de protecţie chimică (respirație și îmbrăcăminte).

Primul ajutor în cazul înecului, electrocutării, leşinului şi al insolaţiei

Sunt urgenţe medicale acele stările de alterare gravă a sănătăţii organismului, apărute în urma acţiunii unui factor nociv asupra integrităţii corporale, Acțiune nu neapărat violentă.

            Primul ajutor este un set de măsuri de urgenţă, aplicabile în cazuri de accidente, intoxicaţii sau îmbolnăviri, înaintea intervenţiei medicale de specialitate.

            Primului ajutor acordat la locul accidentului este de o importanţă covărșitoare pentru salvarea persoanelor.

       Măsurile de prim ajutor posibil de aplicat, funcție de situația existentă sunt.

• Oprirea hemoragiilor.
• Pansarea rănilor.
• Imobilizarea fracturilor şi luxaţiilor.
• Respiraţia artificială.
• Masajul cardiac extern.

         ATENȚIE !!!    stopul cardio-respirator neredresat determină, după câteva minute de la instalare, leziuni grave în organele vitale, de cele mai multe ori incompatibile cu viaţa.

         Înecul în apă poate avea două cauze: epuizare şi/sau prin hidrocuţie. 

a) Când oboseala musculară şi epuizarea ajung la maximum, victima se scufundă. În timpul inspiraţiei, în loc de aer, în căile respiratorii pătrunde apa determinând asfixia. 

b) Înecul prin hidrocuţie are drept cauză suferinţa inimii şi a sistemului nervos central. Astfel, în momentul în care sare în apa rece, victima are o stare asemănătoare cu leşinul, pierzându-şi cunoştinţa, se scufundă brusc, fără să se zbată.

În acest caz scopul primului ajutor este de a combate insuficienţa respiratorie.

Instituirea rapidă a primului ajutorare mari şanse de reuşită.

        Acţiunea curentului electric asupra organismului are efecte diferite de la individ la individ, precum şi în funcţie de intensitatea, tensiunea şi frecvenţa curentului.  Totodată, traseul curentului electric prin organism are o mare importanţă.

Electrocutările pot fi însoţite şi de fracturi

Pericolul major al electrocutărilor este reprezentat de oprirea reflexă a respiraţiei şi a inimii. În astfel de situaţii, respiraţia artificială şi masajul cardiac extern apar ca măsuri de mare urgenţă.  

        În caz de electrocutare primul ajutor urmăreşte scoaterea victimei de sub influenţa curentului electric şi menţinerea funcţiilor vitale, în cazul în care acestea au avut de suferit.

      Leşinul este o pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei. El se datorează scăderii cantităţii de oxigen din creier printr-o defectuoasă irigaţie a sa cu sânge.

      De cele mai multe ori, cauza este de natură reflexă, nervoasă, fiind vorba de un spasm al vaselor de sânge cerebrale. sau el poate fi un efect suplimentar al unei insolaţii, a unei hemoragii, a unei intoxicaţii sau a unui traumatism,

      Bolnavul este palid, are transpiraţii reci, pulsul este accelerat, slab bătut, respiraţia este superficială, mâinile şi picioarele sunt reci. Mai există o stare asemănătoare cu leşinul denumită sincopă, însă aici apar şi modificări ale bătăilor inimii, acestea putând chiar să dispară. De asemenea se poate opri şi respiraţia.

      Acordarea primului ajutor va trebui să se înceapă prin sprijinirea/susținerea oricărei persoane care se află pe punctul de a leşina, pentru ca în cădere să se evite alte traumatisme suplimentare.

                       

       Insolaţia este un accident produs de acţiunea directă şi prelungită a razelor solare asupra capului şi cefei.

       Forma uşoară a insolaţiei se manifestă prin dureri de cap, moleşeală, senzaţie de înfundare a urechilor, greaţă, înroşirea puternică a obrajilor şi rărirea pulsului.

       La o gravitate medie, durerea de cap are o intensitate foarte mare, pulsul şi respiraţia se accelerează, apare o încleştare a maxilarelor, se instalează rigiditatea cefei. Primul ajutor constă în aşezarea accidentatul la umbră, în poziţie culcată cu faţa în sus, cu capul mai sus decât restul corpului, se va desface cravata, cordonul sau centura şi se vor utiliza comprese reci pe frunte, pe ceafă şi pe piept.

       Se vor administra băuturi dulci, ceai sau cafea. În cazuri foarte grave este posibil să fie necesare manevre de respiraţie artificială,resuscitare.

Primul ajutor în cazul fracturilor sau luxaţii și entorse

Sunt urgenţe medicale acele stările de alterare gravă a sănătăţii organismului, apărute în urma acţiunii unui factor nociv asupra integrităţii corporale, Acțiune nu neapărat violentă.

            Primul ajutor este un set de măsuri de urgenţă, aplicabile în cazuri de accidente, intoxicaţii sau îmbolnăviri, înaintea intervenţiei medicale de specialitate.

            Primului ajutor acordat la locul accidentului este de o importanţă covărșitoare pentru salvarea persoanelor.

       Măsurile de prim ajutor posibil de aplicat, funcție de situația existentă sunt.

• Oprirea hemoragiilor.
• Pansarea rănilor.
• Imobilizarea fracturilor şi luxaţiilor.
• Respiraţia artificială.
• Masajul cardiac extern.

         ATENȚIE !!!    stopul cardio-respirator neredresat determină, după câteva minute de la instalare, leziuni grave în organele vitale, de cele mai multe ori incompatibile cu viaţa.

           

Fracturi, luxaţii, entorse

Fracturile sunt ruperi totale sau parţiale ale unui os, determinate de cauze accidentale.

            În funcţie de starea și poziţionarea capetelor de os în fractură :

• fracturi fără deplasare, fragmentele osului rupt rămân pe loc,
• fracturi cu deplasare, capetele de fractură se îndepărtează unul de celălalt.

            În funcţie de vizibilitatea capetelor de fractură la exterior :

• fracturi închise, pielea, în regiunea fracturii, rămâne intactă
• fracturi deschise, ruptura osului este însoţită de o rană a pielii şi a muşchilor.

            În funcţie de numărul de fragmente osoase rezultate din fractura :

•   fracturi simple, numai două fragmente osoase
•   fracturi cominutive, osul este fărâmat în mai multe fragmente.

Cum recunoaștem fracturile, luxaţiile sau entorsele ?

        

Semnele caracteristice ale unei fracturi sunt: durerea locală cu apariție bruscă, situată la locul fracturii; devine puternică prin apăsarea locală şi se diminuează după imobilizarea corectă;

• deformarea locală, care ţine de deplasarea fragmentelor de os;
• imposibilitatea folosirii membrului fracturat;
• în cazul fracturile deschise rana direct vizibilă.
• echimoza locală care apare după o perioadă de timp;
• Semnele caracteristice ale unei luxaţii sunt: 

durerea locală, deformarea nesimetrică, limitarea mişcărilor, atitudinea anormală a membrului luxat.

• Semnele unei entorse sunt: 

durerea intensă ce apare imediat după traumatism, umflătura,  imposibilitatea folosirii membrului lezat.

 

Primele acțiuni:

Verificarea atentă a stării accidentatului şi căutarea unor alte leziuni existente.

În cazul unei hemoragii puternice, se procedează imediat la oprirea acesteia. 

           

          Fracturile. În cazul unei fracturi închise, se trece la imobilizarea şi transportul bolnavului.

             În cazul unei fracturi deschise, membrul fracturat se va menţine în poziţia găsită, fără a încerca punerea în poziţie normală a oaselor, pentru a nu agrava leziunile sau pentru a evita infectarea plăgii.Se procedează la oprirea hemoragiei, se face curățarea zonei, pansarea, imobilizarea fracturii şi se transportă accidentatul.

            Imobilizarea unei fracturi se face provizoriu.

            Pentru fixarea atelelor, trebuie ca aceasta să nu apese provoace dureri suplimentare accidentatului. 

            Ca și regulă generală, atela trebuie aşezată astfel încât să depăşească şi deasupra şi dedesubt articulaţiile osului fracturat, imobilizându-le.

            Pentru orice accidentat suspect de o leziune a coloanei vertebrale se iau următoarele măsuri:

            – se urmăreşte menţinerea permanentă a coloanei vertebrale în linie dreaptă;

            – capul şi gâtul accidentatului se menţin într-o poziţie care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii superioare , se va aplica un guler cervical, orice accidentat traumatizat fiind suspect de fractură a claviculei cervicale;

Transportarea accidentatului la unitatea medicală specializată, se va face doar după acordarea primului ajutor.

            Luxaţiile sunt poziţii vicioase ale oaselor care alcătuiesc o articulaţie şi se produc de obicei în acelaşi mod ca şi fracturile.

           În cazul unei luxații primul ajutor se rezume la imobilizarea provizorie şi la pansarea plăgi, dacă există.

            Entorsele sunt leziunile produse într-o articulaţie ca urmare a unei mişcări forţate de torsiune. Uneori, se poate produce şi ruptura ligamentelor.

            Primul ajutor în acest caz constă doar în imobilizarea provizorie şi transportul accidentatului la unitatea medicală cea mai apropiată. 

Boala profesională - Noxe profesionale

Apariția oricărei îmbolnăviri trebuie sa se întrunească 3 elemente obligatorii:
* factorul de agresiune (sursa) fizic, chimic, fizico-chimic, social, biologic ;
* modurile și căile prin care acesta se transmite (direct – de la sursă la persoana receptivă, indirect – prin intermediul mediului ambiant), elemente din mediul ambiant contaminate / poluate;
* populația implicată (rezistența generală nespecifică / specifică).
BOALA PROFESIONALĂ - este afecţiunea ce se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi (fizici, chimic sau biologici), caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul
de muncă.
Populația țintă este reprezentată de:
*toți angajații indiferent de forma de contract de muncă;
*ucenici, elevi, studenți aflați în perioada de instrucție / practică;
*angajați în perioada de probă.
O afecţiune este calificată ca boală profesională dacă îndeplineşte 3 condiţii:
* Provine din exercitarea unei meserii sau profesii;
* Este provocată de factorii de risc caracteristici locului de muncă sau de suprasolicitări;
* Acţiunea factorilor de risc sau suprasuprasolicitărilor asupra organismului sunt de lungă durată.
În funcţie de natura factorului de risc bolile profesionale se pot clasifica:
* Intoxicaţii, provocate de inhalare, ingerare sau contactul epidermei cu substanţe toxice;
* Boli prin expunere la zgomot şi vibraţii;
* Boli prin expunere la energie radiantă;
* Boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute;
* Boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută;
* Alergii profesionale;
* Dermatoze profesionale;
* Cancerul profesional;
* Boli infecţioase şi parazitare;
* Boli prin suprasolicitare;
* Alte boli (care nu intră în categoriile anterioare).
După timpul de expunere la acţiunea factorului de risc:
* Intoxicaţiile acute (sunt atât boli profesionale cât şi accidente de muncă), sunt generate de expunerea de scurtă durată la acţiunea factorului de risc, dar la doze mari;
* Intoxicaţiile cronice (sunt boli profesionale), sunt generate de expunerea de lungă durată la acţiunea factorului de risc, la doze mici;
După modul de acţiune a factorilor de risc asupra organismului:
* Boli cu acţiune generală care afectează întregul organism;
* Boli cu acţiune locală care afectează o parte a organismului, un aparat sau un organ.
BOALA LEGATĂ DE PROFESIE - acea îmbolnăvire cu patogenie multifactorială, dar în care intervin cu pondere mare factori de risc din mediul de muncă. Relația cu profesia a acestor îmbolnăvire este determinată prin studii epidemiologice, comparând un lot populațional expus la noxa respectivă cu unul neexpus. Factorul din mediul de muncă este factor de risc minor care are rol în special în întreținerea (împiedicarea vindecării) sau agravarea bolii.
INTOXICAȚIA ACUTĂ PROFESIONALĂ - se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.
DIAGNOSTICUL oricărei boli presupune 3 etape: anamneza, examen clinic și explorări paraclinice. Particularitățile diagnosticului de boală profesională constau în anamneza profesională și explorări paraclinice adresate toxicului:
* anamneză (istoric)
* examen clinic: pe aparate și sisteme, cu accent pe organele corespunzătoare simptomelor / noxelor existente la locul de muncă. Specific, pentru bolile profesionale se pune accent pe caracterul de grup al manifestărilor clinice, periodicitatea simptomatologiei
* explorări paraclinice – extensia acestora depinde de informațiile obținute în etapele anterioare (anamneză, examen clinic). Pentru confirmare diagnosticului se fac 2 tipuri de explorări:
* de expunere: externă – identificarea / măsurarea noxelor în mediul de muncă și internă - identificarea / măsurarea noxelor în organism (sânge, urină, alte secreții, păr, piele)
* de efect: consecințele acțiunii noxelor asupra organelor / țesuturilor – modificări structurale sau funcționale:
CERCETAREA cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
DECLARAREA bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale.
Etapele parcurse în declararea bolilor profesionale sunt:
* semnalare – dacă cu ocazia diferitelor examene medicale efectuate se descoperă elemente sugestive de boală profesională se completează fișa specială BP1 care se va trimite compartimentului de medicina muncii din cadrul Direcției de Sănătate Publică teritorială.
* cercetare - urmărește confirmarea / infirmarea cazului - stabilirea cauzelor. Cercetarea cauzelor se finalizează cu completarea unui proces verbal de cercetare în care se precizează factorii determinanți și favorizanți ai îmbolnăvirii precum și măsurile care trebuiesc luate pentru a preveni apariția de noi cazuri. Cercetarea este realizată de medicul de medicina muncii desemnat de DSP și de regulă în colaborare cu specialiști din alte domenii medicale deoarece presupune investigații paraclinice și consulturi clinice de specialitate. Aici se pot menționa și situații speciale (ordin 432/1983)
* declarare – se face la DSP completându-se o fișă specială BP2 care va fi transmisă MS spre prelucrare statistică. Cotorul acestei fișe (fișa BP3) rămâne la DSP.

Ghid de evaluare a riscului de incendiu și a siguranţei la foc la săli aglomerate

ORDINUL NR. 1613 din 02.11.2001 -indicativ: GT03001

Stabilirea factorilor de risc, de activare și de protecţie la foc, precum și a valorilor acestora, care se iau în considerare la evaluarea riscului de incendiu și a siguranței la foc prin metoda matematică de evaluare.
Soluţiile cadru se utilizează la evaluarea riscului de incendiu atât la săli aglomerate existente cât și la cele nou construite. În cazul sălilor aglomerate aflate în fază de proiectare prevederile prezentei
reglementări se utilizează la intocmirea și validarea scenariului de siguranţa la foc.
Categoria sălii Destinaţia sălii aglomerate .
S1
• circuri
• expoziţii comerciale
• magazine cu mărfuri combustibile
• muzee cu exponate combustibile
• săli de spectacole
• teatre dramatice și muzicale
S2
• auditorii
• cantine
• restaurante
• discoteci
• expoziţii permanente de artă
• muzee cu exponate incombustibile
• săli de aşteptare
• săli de concert
• săli de cult
• săli de dans
• săli de întruniri
• săli de lectură
• săli de sport
• săli pentru proiecţii cinematografice
Sălile aglomerate a căror destinație nu este cuprinsă în tabel se încadrează prin asimilare.
Există mai multe metode de identificare a riscurilor. Majoritatea metodelor utilizează drept principală pârghie de identificare a riscurilor "periculozitatea" substanţelor și materialelor
utilizate. În toate cazurile, periculozitatea exprima susceptibilitatea substanţelor și materialelor de a
produce incendii, explozii, reacţii exoterme și/sau alte evenimente.
Potrivit metodelor de evaluare a riscului industrial, în raport de periculozitate, substanţele și materialele se încadreaz[ în patru clase de periculozitate:
clasa I pericol de incendiu;
clasa E pericol de explozie;
clasa T/C pericol de toxicitate/coroziune;
clasa R pericol de reacţii exoterme violente.
Fiecare categorie se împarte in subgrupe, în raport de periculozitate.
Conform NP 006 corelat cu prevederile P 118, funcţie de densitatea sarcinii termice, sălile aglomerate se încadrează în următoarele niveluri de risc de incendiu:
risc mic, când qs < 420 MJ/m 2 ;
risc mijlociu, când 420 < qs< 840 MJ/m 2 ;
risc mare, când qs > 840 MJ/m 2 .
formula de calcul a riscului de incendiu, care este de forma: Ri=P*G*A/M, in care:
Ri = riscul de incendiu
P = pericolul potenţial de incendiu generat de factorii de risc specifici existenţi
M = masurile de protecţie, exprimate prin factorii masurilor de protecţie aplicate
A = factorul de activare a factorilor de risc
G = gravitatea consecinţelor posibile de incendiu
Riscul de incendiu trebuie să îndeplineasca condiţia Ref <= Ra.
Pericolul potenţial ( P) care se determină cu formula: P=P1 x P2
P 1 = q x c x r x k
a) densitatea sarcinii termice factorul q;
b) combustibilitatea materialelor, substanţelor factorul c;
c) pericolul de fum factorul r;
d) pericolul de toxicitate prezentat de produsele de ardere factorul k;
P2 = e x i x g
a) înaltimea construcţiei, compartimentului de incendiu, încaperii factorul e;
b) combustibilitatea elementelor de construcţie factorul i;
c) mărimea compartimentului de incendiu (suprafaţa și raportul lungime/ lațime) factorul g.
Factorul q, ia în considerare densitatea sarcinii termice existenta în încăperea sau compartimentul de
incendiu supus evaluării.
Factorul c, ia în considerare combustibilitatea materialelor (mărfuri, exponate, mobilier) existente în
sala respectiva precum și în finisaje si structura construcţiei.
Factorul r, ia în considerare pericolul de fum.
Factorul k, ia în considerare toxicitatea / coroziunea produselor rezultate prin ardere pe timpul
incendiului.
Factorul e, ia în considerare înălțimea utilă a construcţiei sau cota planșeului peste sala
aglomerată la construcţii supraterane ori cota pardoselii sălii aglomerate la construcțiile subterane.
Factorul i, ia în considerare prezenta materialelor combustibile în structura elementelor de
construcţie atât în structura portantă cât si în elementele faţadei și invelitorilor.
Factorul g, ia în considerare suprafaţa care poate fi cuprinsă de incendiu precum și forma
suprafeţei respective.
Factorul măsurilor de protecţie, (M), ia în considerare toate măsurile de protecţie adoptate
și/sau realizate pentru diminuarea riscului potenţial de incendiu.
M=F x E x D x I
Factorul F, ia în considerare principalele masuri de siguranţa la foc cuprinse în reglementările tehnice de specialitate.
F = F1 x F2 x F3
*gradul de rezistenta la foc, corelaţia intre categoria sălii si numărul de niveluri admis,
compartimentarea antifoc si separarea diferitelor spatii factorul F 1
*combustibilitatea finisajelor si desfumarea factorul F2;
*asigurarea evacuării persoanelor factorul F3.
F1 = f11 x f12 x f13 x f14 x f15
*gradul de rezistenta la foc al construcţiei factorul f 11
*corelaţia intre categoria sălii aglomerate, numărul de niveluri admis si gradul de rezistenta
la foc factorul f12;
*separarea sălilor aglomerate fata de restul construcţiei cu alte destinaţii factorul f13;
*separarea incaperilor cu risc mare si mijlociu fata de sala aglomerata factorul f 14;
*separările în interiorul sălilor aglomerate factorul f15.
F2 = f21 x f22 x f 23 x f 24
*desfumarea sălii aglomerate factorul f21;
*desfumarea circulaţiilor comune si caselor de scări factorul f22;
*combustibilitatea finisajelor interioare factorul f23;
*combustibilitatea plafoanelor suspendate factorul f24.
F3 = f31 X f32 X f33 X f34 X f35 X f36 X f37
*numărul cailor de evacuare factorul f31;
*gabaritul cailor de evacuare factorul f32;
*alcătuirea constructiva a coridoarelor si scărilor de evacuare factorul f33;
*asigurarea cailor de evacuare în interiorul sălilor aglomerate factorul f34;
*accesul din drumurile publice factorul f35;
*timpul (lungimea) cailor de evacuare factorul f36;
*marcarea, semnalizarea si iluminarea cailor de evacuare factorul f37.
Factorul E, ia în considerare echiparea construcţiei cu instalaţii de semnalizare ;i stingere a
incendiilor.
E = E1 x E2 x E3 x E4 x E5
*observarea, semnalizarea, alarmarea si alertarea în caz de incendiu factorul E1;
*echiparea cu instalaţii de limitare si stingere a incendiilor factorul E2;
*asigurarea alimentarii cu apa pentru stingerea incendiilor factorul E3;
*siguranţa în alimentare cu energie a consumatorilor cu rol de siguranţa la foc factorul E4;
*nivelul de performanta si starea de operationalitate a instalaţiilor cu care este echipat[
*construcţia factorul E 5
Factorul D, ia în considerare intervenţia pe locul de munca (ocupare) din sala aglomerată.
D = D1 x D2 x D3
*dotarea cu mijloace de intervenţie factorul D 1
*organizarea intervenţiei personalului în caz de incendiu si calitatea acesteia factorul D2;
*existenta persoanelor pentru punerea în aplicare a masurilor cuprinse în organizarea
intervenţiei pe locul de munca si (ocupare) nivelul de instruire al acestora factorul D3.
Factorul I, ia în considerare capacitatea de intervenţie pentru stingerea incendiilor a
serviciului de pompieri civili si a pompierilor militari.
I = I1 x I2 x I3
*categoria serviciului de pompieri civili propriu sau a serviciului cu care s-a încheiat o
*convenţie factorul I 1
*categoria serviciului de pompieri militari care intervin în caz de incendiu factorul I2;
timpul de începere a intervenţiei serviciului de pompieri civili sau militari factorul I3.
FACTORUL PERICOLULUI DE ACTIVARE A cuantifică probabilitatea de apariţie a unui eventual incendiu.
pericol de activare mic A < 1,00
pericol de activare normal A = 1,00
pericol de activare mediu 1,00 < A < 1,3
pericol de activare mare 1,3<A<1,6
Riscul acceptat se cuantifica în raport de un nivel de risc general acceptat pentru categoria de construcţie în discuţie. 
R a = c i x R ir
ci = coeficient de ierarhizare
Rir = riscul de incendiu redus
Coeficientul de ierarhizare "ci" are valorile:
ci = 1,3p entru săli din categoria S 1;
ci = 1,1 - 1,2 pentru săli din categoria S2.
Pe baza condiţiei prevăzută în "Normele generale de prevenire si stingere a
incendiilor" ca riscul de incendiu efectiv sa nu depăşească riscul de incendiu admis, se considera ca
siguranţa la foc pentru săli aglomerate este asigurata ori de cite ori este indeplinita condiţia :
Sig=Ra/Rief<=1 sau Sig=Ra/Rief=>1
În toate cazurile, numai scenariul (sau scenariile) conţinând măsurile de protecţie
care asigură condiţia de mai sus reprezintă scenariul (sau scenariile) de siguranţă la foc.
.........................................................................................................................................
Selecțiunile din cuprinsul legii nu reprezintă un document cu caracter oficial, avănd doar un scop informativ.

Test nr. 5 - Securitate și Sănătate în Muncă

1. Potrivit HG 1425/2006 actualizat 2016 instructajul periodic trebuie să se efectueze un timp minim de:

a) 2 ore;

b) 8 ore;

c) 1 oră.

2. Potrivit HG 1425/2006, instruirea periodică suplimentară (reinstruirea) se va face când lucrătorul a lipsit :

a) 90 zile calendaristice;

b) 7 zile calendaristice;

c) peste 30 zile lucrătoare.

3. Conform prevederilor Legii nr. 319/2006, pericol grav și iminent de accidentare, reprezintă:

a) situația concretă, reală și actuală carea îi lipsește doar prilejiul declanșator pentru a produce un accident în ori ce moment;

b) situația concretă, reală și actuală în urma căreia se poate produce un accident la un moment dat;

c) evenimentul identificabil cum ar fi: explozia, incendiul, avaria.

4. Conform prevederilor Legii nr. 319/2006, evenimentul reprezintă:

a) accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de munca ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoana data disparută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;

b) explozia;

c)  coliziune a cel putin doua autovehicule dar care nu au produs victime umane.

5. În sensul Legii nr. 319/2006, intre  obligaţiile lucrătorilor figurează și:

a) să nu părăsească locul de muncă fără aprobarea conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului;

b) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

c) să participe la evaluarea riscurilor.

6.În conformitate cu Legea nr.319/2006, a securităţii şi sănătăţii în muncă, supravegherea sanatatii lucratorilor este asigurata prin :

a) medicul de familie;

b) medicul de întreprindere;

c) medicul de medicina a muncii.

7. Conform prevederilor Legii nr. 319/2006, orice eveniment se comunică :

a) în 24 de ore de la data producerii;

b) de îndată;

c) în 48 de ore de la data producerii.

8. În conformitate cu Legea nr.319 / 2006, a securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul stabileşte pentru lucrători, obligațiile și răspunderile ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, corespunzător funcțiilor exercitate prin:

a) instruirea periodică,

b) fișa postului;

c) contractul individual de muncă.

9. Conform prevederilor H.G. nr. 1425/2006, modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin:

a) conform întelegerii pe care o fac lucrătorii;

b) contractul de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare;

c) nota emisă de ITM.

10. Accidentele de muncă şi bolile profesionale au consecinţe majore:

a) numai asupra lucrătorului;

b) numai asupra sistemului de muncă;

c) asupra individului, firmei, companiei de asigurări, societăţii în ansamblu.

11. Potrivit prevederilor H.G. 1048/2006 (privind cerinţele minime de securitate şi

 sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la

 locul de muncă),  protecţia trunchiului şi a abdomenului se face cu:

a) veste, jachete şi şorţuri;

b) salopete;

c) combinezoane.

12. În sensul Legii nr.319 / 2006, a securităţii şi sănătăţii în muncă, termenul de “echipament de muncă”, are următorul înţeles :

a) costumul salopetă, bocancii şi scurta vătuită al fiecărui lucrător;

b) echipamentul de protecţie electroizolant al fiecărui lucrător (cizme şi mănuşi);

c) orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă.

13.Evenimentul, aşa cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 , va fi comunicat de îndată:

a) angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice alta persoană care are cunoştinţa despre producerea acestuia;

b) colegului de serviciu chiar daca nu este conducător ierarhic;

c) nu se comunică.

14.Cine trebuie să acorde prim ajutor, la locul de muncă,  în caz de accident:

a) orice persoană aflată la locul de muncă;

b) orice persoană aflată la locul de muncă, care a fost instruită să acorde primul ajutor;

c) şeful de secţie.

15. Conform prevederilor H.G. nr. 1425/2006, cercetarea accidentului individual cu incapacitate temporara de munca, se cerceteaza de către:

a) Inspectoratul teritorial de muncă;

b) servicii externe de prevenire și protectie;

c) angajator.

16. În cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația să ia

 măsurile necesare pentru:

a) asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor și prevenirea riscurilor profesionale;

b) informarea și instruirea lucrătorilor;

c) ambele.

17. Potrivit Legii 319/2006  Instrucţiunile proprii de securitatea muncii , sunt:

a) acte juridice aflate sub incidența Legii 307/2006;

b) acte juridice aflate sub incidența Legii 319/2006;

c) acte juridice aflate sub inciden.a Legii 346/2006.

18. Conform prevederilor H.G.nr.1425/2006, dosarul de cercetare a accidentului care a produs incapacitate temporară de muncă, se întocmeşte:

a) într-un exemplar;

b) în 2 exemplare;

c) în 3 exemplare.
1c,2c,3a,4a,5b,6c,7b,8b,9b,10c,11a,12c,13a,14b,15c,16c,17b,18a