Intoxicaţiilor cu substanţe toxice având acţiune predominantă asupra sistemului nervos central
Pot fi identificate trei grupuri de substanțe a căror acțiune se manifestă asupra sistemului nervos
In primul grup intră substanţele: benzenul şi omologii acestuia, tetraclorura de carbon, bromura sau clorura de metil, alcoolul (etilic, metilic, amilic), bioxidul de carbon a căror acţiune produce stări ebrio-narcotice (asemănătoare beţiei alcoolice) care în cazuri grave duc la pierderea cunoştinţei şi la extrem până la pierderea vieţii.
Semnele specifice acestui tip de intoxicație sunt lipsa de coordonare a mişcărilor, a mersului, dureri de cap, euforie, ameţeli, iar expunerea continuare duce la efecte precum: tremur al feței - în special buze, tulburări de vedere, greutate în vorbire, lăcrimare, tuse cu caracter spastic, greaţă, vărsături, somnolenţă, convulsii. În cazuri extreme poate degenera ducănd la pierderea vieții.
Organizarea intervenției de prim ajutor constă din:
- scoaterea intoxicatului din mediul contaminat - obligatoriu;
- dezbrăcarea accidentatului şi spălarea pielii cu o soluție de apă şi săpun, mai ales dacă substanța toxică este lichid volatil care poate pătrunde prin tegumente: alcoolul metilic, fenolul etc.;
- respiraţie artificială şi oxigenoterapie, la nevoie;
- transportul de urgenţă la unitatea medicală cea mai apropiată ;
- este necesar ca accidentatul să fie menţinut în condiţii de temperatură constantă între 18–20 °C.
În al doilea grup sunt prezenți compuşii organici ai plumbului (oxizi, pulberi de metal), plumb tetraetilic, bromura de etil, cadmiul, compuşii organici ai staniului, nichelul carbonil lichid În aceste cazuri apare encefalopatie toxică.
Semnele acestui tip de de Intoxicațiesunt delir, agitaţie, mişcări
exagerate, tremurături, convulsii, comă.
Organizarea intervenției de prim ajutor constă din:
- îndepărtarea accidentatului din mediul contaminat - obligatoriu;
- schimbarea hainelor de lucru şi spălarea pielii cu o soluție de apă caldă şi săpun;
- instituirea respiraţiei artificiale, dacă este posibil;
- transportul de urgenţă la o unitate medicală.
În al treilea grup de substanţele precum insecticidele (DDT, etc), raticide, combustibili utilizaţi pentru motoarele cu reacţie şi rachete, unele explozibile au acţiune asupra sistemului nervos ducînd la convulsii și/sau manifestări epileptice sau comă.
Apariția unor semne de excitabilitate crescută. ameţeli, dureri în
muşchi care preced contracţiile involuntare ale extremităţilor, dureri ale
cefei, tremurături sunt caracteristice acestui tip de intoxicație.
Organizarea intervenției de prim ajutor constă din:
- se iau măsuri pentru ca intoxocatul să nu se accidenteze datorită mişcărilor dezordonate pe care le face în timpul crizei convulsive;
- înlăturarea eventualelor obstrucții în cale unei respirații facile;
- se încearcă deschiderea gurii şi fixarea (călușarea) unui obiect, de regulă, moale;
- schimbarea hainelor de lucru şi spălarea cu o soluție de apă şi săpun (mai ales în cazul intoxicaţiilor cu insecticide, fungicide);
- respiraţie artificială şi administrare de oxigen, dacă este posibil;
- respectarea pe cât este posibil a unor condiţii de temperatură constante, între 18–20°C;
- transportul de urgenţă la o unitatea medicală.
No comments:
Post a Comment