1. Care sunt atribuțiile conducătorilor
instituţiilor publice, patronilor şi managerilor agenţilor economici,
indiferent de forma de proprietate, pe linie de protecție civilă, conform
prevederilor Legii nr.481/2004, completată și modificată?
a) Identificarea, monitorizarea şi evaluarea factorilor de risc specifici,
generatori de evenimente periculoase;
b) Organizarea şi doterea, pe baza criteriilor de
performanţă elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a
SVSU/SPSU;
c) Organizarea instruiri şi pregătiri personalului încadrat în muncă privind
protecţia civilă;
d) Asigurarea alarmării populaţiei din zona de risc creată ca urmare a
activităţilor proprii desfăşurate;
e) Prevederea, anual, în bugetul propriu, de fonduri pentru cheltuieli necesare
desfăşurării activităţilor de protecţie civilă;
f) Menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de transmisiuni-alarmare,
spaţiile de adăpostire şi mijloacele tehnice proprii, destinate adăpostirii sau
intervenţiei.
2. Prin ce se realizează activitățile și măsurile de protecție
civilă ?
a) Măsuri
preventive, de intervenție, de reabilitare,
b) Măsuri de protecție, de asigurare, de
relocare;
c) Adăpostire, evacuare, alarmare.
3. Unde se constituie serviciilor
voluntare pentru situaţii de urgenţă, conform prevederilor OMAI nr.75/2019?
a) Nivelul județului, în subordinea
Consiliului județean ;
b) Nivelul comunelor, orașelor și
municipiilor, în subordinea consiliilor locale;
c) Societăților comerciale prestatoare de
servicii.
4. De câte categorii sunt serviciile
voluntate pentru situații de urgență, conform prevederilor OMAI nr.75/2019?
a) 4
categorii;
b) 2
categorii;
c) 3
categorii.
5. În funcție de ce se clasifică unităţile administrativ-teritoriale,
instituţiile publice operatorii
economici, din punct de vedere al protecţiei civile, conform prevederilor HG nr.642/2005?
a) zonele de dispunere ;
b) caracterul economic ;
c) tipurile de riscuri specifice.
6.
De către cine se aprobă evacuarea în caz de conflict armat?
a) Consiliul Suprem de Apărare
al ţării la propunerea M.A.I. şi se execută în funcţie de
evoluţia acţiunilor militare, pe baza planurilor întocmite;
b) Consiliul Suprem de Apărare al ţării la
propunerea Ministerului Apărării
Naţionale şi se execută în funcţie de evoluţia acţiunilor militare pe baza
planurilor întocmite în acest scop, din timp de pace;
c) Consiliul Suprem de Apărare al ţării la
propunerea I.G.S.U. din M.A.I. şi se execută în funcţie de evoluţia acţiunilor
militare.
7. Câte clase de risc seismic sunt definite, conform
prevederilor OMTCT/ OMAI nr 1995/1160 din 2005/ ?
a) 4 clase;
b) 2 clase;
c)
5
clase.
8. Care sunt posibilităţile de control a riscurilor inundaţiilor datorate
precipitaţiilor, conform prevederilor Ordinului comun nr.192/1422/2012?
a) Realizarea
siguranţei prin proiectare şi execuţie a construcţiilor din zonele inundabile;
b) Monitorizarea
seismică continuă;
c) Decontaminarea
chimică a zonei respective.
9. Prin ce se realizează
protecţia împotriva contaminării radioactive a populației ?
a) Adăpostirii populaţiei (salariaţilor),
animalelor, depozitarea apei, alimentelor şi furajelor;
b) Luarea din timp a măsurilor de prevenire şi
stingere a incendiilor;
c) Îndepărtarea
substanţelor de pe piele, îmbrăcăminte, pentru diminuarea efectelor.
10. Ce măsuri se intreprind la
descoperirea muniţiilor rămase neexplodate ?
a) Îndepărtărea persoanelor şi interzicerea
accesului;
b) Marcarea zonei;
c) Asigurarea pazei de către structuri ale
sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
1abcdef,2a,3b,4c,5c,6b,7a,8a,9a,10abc
1abcdef,2a,3b,4c,5c,6b,7a,8a,9a,10abc
No comments:
Post a Comment