Thursday, August 22, 2019

Regulamentul (UE) 2019/1020 din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011


Obiectivul prezentului regulament este de a îmbunătăți funcționarea pieței interne prin consolidarea supravegherii pieței în ceea ce privește produsele care intră sub incidența legislației de armonizare a Uniunii menționate la articolul 2, pentru a garanta că numai produsele conforme care îndeplinesc cerințe care oferă un nivel ridicat de protecție a intereselor publice, precum sănătatea și siguranța, în general, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția consumatorilor, protecția mediului și a securității publice și a oricăror alte interese publice protejate de legislația respectivă, sunt puse la dispoziție pe piața Uniunii.
Prezentul regulament se aplică produselor care fac obiectul legislației de armonizare a Uniunii care figurează în anexa I (denumită în continuare „legislația de armonizare a Uniunii”), în măsura în care nu există dispoziții specifice cu același obiectiv în legislația de armonizare a Uniunii, care reglementează în mod mai detaliat aspectele specifice legate de supravegherea pieței și asigurarea aplicării legislației.
Definiții 
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
18. „risc” înseamnă combinația dintre probabilitatea apariției unui pericol de vătămare și gradul de gravitate a respectivei vătămări; 
19. „produs care prezintă un risc” înseamnă un produs care are potențialul de a afecta în mod negativ sănătatea și siguranța persoanelor în general, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția consumatorilor, mediul, siguranța publică și alte interese publice, protejate prin legislația de armonizare a Uniunii aplicabilă, într-o măsură care depășește ceea ce este considerat rezonabil și acceptabil în raport cu scopul preconizat sau în condiții normale sau rezonabil previzibile de utilizare a produsului în cauză, care includ durata de utilizare și, după caz, cerințele privind punerea în funcțiune, instalarea și întreținerea; 
20. „produs care prezintă un risc grav” înseamnă un produs care prezintă un risc pentru care, pe baza unei evaluări a riscurilor și luând în considerare utilizarea normală și previzibilă a produsului, combinația dintre probabilitatea apariției unui pericol de vătămare și gradul de severitate a respectivei vătămări, necesită o intervenție rapidă din partea autorităților de supraveghere a pieței, inclusiv cazurile în care efectele riscului nu sunt imediate;
Produse care prezintă un risc grav 
(1)Autoritățile de supraveghere a pieței se asigură că produsele care prezintă un risc grav sunt retrase sau rechemate atunci când nu există niciun alt mijloc eficace disponibil pentru a elimina riscul grav, sau că punerea lor la dispoziție pe piață este interzisă. Autoritățile de supraveghere a pieței notifică imediat Comisia cu privire la acest lucru, în conformitate cu articolul 20. 
(2)O decizie conform căreia un produs prezintă sau nu un risc grav se bazează pe o evaluare corespunzătoare a riscurilor, care ia în considerare natura riscului și probabilitatea producerii acestuia. Posibilitatea de a obține niveluri de siguranță superioare și disponibilitatea altor produse, care prezintă un grad mai redus de risc, nu constituie un temei pentru a considera că un produs prezintă un risc grav.
Suspendarea punerii în liberă circulație 
(1)Autoritățile desemnate în temeiul articolului 25 alineatul (1) suspendă punerea în liberă circulație a unui anumit produs în cazul în care, în cursul controalelor în temeiul articolului 25 alineatul (3), se constată că: 
a) produsul nu este însoțit de documentația cerută de dreptul Uniunii care i se aplică sau există îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea, exactitatea sau caracterul complet al acestor documente; 
b) produsul nu este marcat sau etichetat în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil acestuia;
c) produsul poartă un marcaj CE sau un alt marcaj prevăzut în dreptul Uniunii aplicabil acestuia, care a fost aplicat în mod fals sau înșelător; 
d) numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată și datele de contact, inclusiv adresa poștală, ale unui operator economic cu sarcini privind produsul care face obiectul anumitor acte din legislația de armonizare a Uniunii nu sunt precizate sau nu sunt ușor de identificat în conformitate cu articolul 4 alineatul (4); 
e) din orice alt motiv, atunci când este justificat să creadă că produsul nu respectă dreptul Uniunii aplicabil acestuia sau că produsul prezintă un risc grav pentru sănătate, siguranță, mediu sau orice alt interes public menționat la articolul 1.
..................................................................................................................................
Selecțiunile din cuprinsul legii nu reprezintă un document cu caracter oficial, avănd doar un scop informativ.

No comments:

Post a Comment