Scop
*însuşirea temeinică de către membrii serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, a prevederilor normative care reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă;
*perfecţionarea continuă a pregătirii de specialitate a echipajelor de intervenţie P.S.I. precum şi a celor specializate, pentru cunoaşterea permanentă a tipurilor de riscuri din cadrul operatorilor economici şi instituţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a regulilor şi măsurilor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
*asigurarea cunoaşterii şi întreţinerii în perfectă stare de funcţionare a tehnicii de intervenţie şi a accesoriilor, perfecţionarea membrilor serviciului în mânuirea acestora.
Scop - cunoaşterea şi însuşirea modului de acţiune în vederea asigurării protecţiei cetăţenilor si bunurilor materiale, precum si a limitării si înlăturării urmărilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Organizare
Organizarea pregătirii în domeniul Situaţiilor de Urgenţă Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă se va realiza pe niveluri de competenţă, structuri funcţionale şi categorii de personal.
a) Şefii serviciilor private pentru situaţii de urgenţă
*Convocare de pregătire semestrială (6 ore), organizată de către ISUJ;
*Instructaj de pregătire semestrial (2-4 ore), organizat de către conducătorii operatorilor economici.
b) Personalul component al serviciilor private pentru situaţii de urgenţă
*O şedinţă teoretic-aplicativă, (2-3 ore), lunar;
*O şedinţă practic-demonstrativă, (1-2 ore), lunar;
Şedinţele de pregătire se vor desfăşura conform planificării făcută de şeful serviciului privat şi aprobată de managerul operatorului economic sau al instituţiei.
c) Pregătirea salariaţilor din instituţii şi operatorii economici se realizează prin instructaje în domeniul situaţiilor de urgenţă, prin antrenamente practice de alarmare, evacuare, adăpostire şi prim ajutor, precum şi prin exerciţii de intervenţie, în funcţie de factorii de risc existenţi şi de tipurile de risc la care sunt expuşi. Categoriile de instructaje, principiile, modalităţile, cerinţele şi condiţiile organizării activităţii de instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt stabilite prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.712/2005, modificat şi completat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.786/2005. Salariaţii vor desfăşura pregătirea pe linie de protecţie civilă concomitent cu instructajele de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi prin participarea la exerciţii de protecţie civilă şi în caz de incendiu. Salariaţii de la operatorii economici/instituţiile publice vor executa anual un exerciţiu/antrenament cu durata de cel puţin 30 min. privind măsurile protecţia şi intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Desfășurare
În baza prevederilor legale, instruirea serviciului se va asigura de către şefii acestora prin expuneri, informări, dezbateri, exerciţii practice, antrenamente şi aplicaţii. Se va urmări ca temele de pregătire să aibă un caracter practic-aplicativ şi se va executa în condiţii cât mai apropiate de realitate.
Personalul serviciilor private pentru situaţii de urgenţă se va pregăti conform tematicii proprii şi a tematicii orientative elaborată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, antrenamentelor de specialitate, aplicaţii, exerciţii şi concursuri.
Se va pune accent pe cunoaşterea regulilor de comportare la dezastre, folosirea mijloacelor de intervenţe şi de protecţie individuală, cunoaşterea raioanelor de evacuare, a punctelor de adăpostire existente, a modului de amenajare a adăposturilor , a modului de comportare pe timpul ocupării lor, de acordare a primului ajutor medical. Salariaţii din zonele potenţiale de risc se vor pregăti pentru aplicarea la nevoie, a măsurilor specifice riscului la care sunt expuşi.
Asigurarea materială
Pentru desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a procesului de instruire, şedinţele teoretic – aplicative se vor executa în sala de pregătire a serviciului privat, iar exerciţiile şi aplicaţiile la remiza serviciului şi/sau în incinta obiectivului. Înaintea şedinţelor de pregătire, şefii serviciilor vor întocmi planuri conspecte ale temelor de prezentat în luna respectivă.
Obiectivele pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă
a) Obiectivul general
Cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de protecţie în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau limitării pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului. Pregătirea in domeniul situaţiilor de urgenţă va urmări ca la toate nivelurile de competenţă, să se pună accent pe organizarea practică a activităţilor propuse si pe iniţierea participanţilor in aplicarea corectă a măsurilor de protecţie care se impun in cel mai scurt timp posibil.
*Măsurile organizatorice si pregătirea au un caracter permanent si se intensifică la instituirea stărilor excepţionale, la declararea mobilizării sau pe timp de război. Răspunderea pentru buna desfăşurare a pregătirii în domeniul situaţiilor de urgenţă la localităţi, instituţii publice si operatorii economici revine conducătorilor acestora (primari, directori si administratori) care vor lua toate măsurile necesare în acest sens.
b) Obiective specifice
*cunoaşterea formelor de manifestare a principalelor tipuri de risc, a măsurilor de protecţie, precum şi a modului de acţiune şi comportare în situaţia producerii lor;
*formarea şi dezvoltarea abilităţilor privind modul de comportare şi modul de acţiune în perioada premergătoare, pe timpul manifestării şi pentru limitarea/înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă;
*salvarea de vieţi omeneşti prin intervenţie operativă şi profesionistă în caz de situaţii de urgenţă;
*diminuarea impactului factorilor distructivi prin asigurarea unui management adecvat de înştiinţare, alarmare şi la nevoie, evacuare din zonele de risc;
*utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor şi a măsurilor de prevenire, intervenţie şi reabilitare a zonelor afectate;
*întocmirea sau actualizarea documentelor operative şi de conducere potrivit ordinelor şi dispoziţiunilor în vigoare;
*alocarea în bugetul local a fondurilor necesare pentru pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă;
*pregătirea şi participarea la concursurile profesionale cu serviciile voluntare şi private;
*educaţia preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de protecţie ce trebuie îndeplinite, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă.
No comments:
Post a Comment